vineri, 4 aprilie 2014

Eco-Trail de Paris 2014

Nu va speriati, nu am ajuns pana acolo, d-abia imi mai tarai fundul prin Parcul Circului la cateva alergari saptamanale, dar cum am prieteni mult mai seriosi si motivati vine si o poveste de la Eco-Trail de Paris scrisa de Vlad Vuta, insotita de niste imagini foarte frumoase.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pentru prima data am auzit de Ecotrail de Paris 80 km in urma cu vreo doi ani de la amicul si colegul de antrenament matinal, Iulian Maxim, care la randul lui stia despre aceasta cursa de la Andrei Rosu. La momentul respectiv nu m-a atras, fiind convins ca o cursa de trail la Paris nu are nimic deosebit, dar dupa ce din curiozitate am citit despre concurs pe blogul lui Andrei incet dar sigur a inceput sa-mi incolteasca in cap ideea de a participa si eu la cursa, in contextul unui miniconcediu gen citybreak.

Dupa mai multe ezitari, la inceputul acestui an m-am decis, mai ales ca reusisem sa il conving si pe fratele meu, Mircea, sa se inscrie si el, dar la cursa de 50 km. Antrenamentul pentru acest concurs nu a decurs asa cum mi-as fi dorit, reusind pe langa cele 4-5 alergari saptamanale de cca 10 km (mai mult teoretice decat practice din cauza vremii) sa fac 3-4 ture cu distante variind intre 27 si 54 de km si cu diferente de nivel pozitive intre 700 si 1800 m la Goruna, un loc excelent pentru alergari de trail mai lungi, aflat la 15-20 min de Ploiesti spre Campina pe un teren si profil foarte asemanator cu cel de la Paris.

Astfel ca sambata in ziua cursei, la ora 8 ne aflam amandoi la locul de ridicare al kitului de concurs amplasat pe cheiul Senei in zona Turnului Eiffel.
Doi mocofani la Paris
Zona de start
Kitul s-a dovedit a fi foarte spartan, lucru despre care auzisem deja (aviz celor care se plang ca la unele curse de la noi kiturile sunt slabute), era de fapt un plic ce continea numarul de concurs cu chip pe spate, un alt chip ce se prindea pe rucsac, o eticheta autocolanta cu numarul de concurs si o eticheta cu prenumele, ce urma sa o lipesti pe rucsacul cu bagaje pe care il lasai organizatorilor in zona de start, urmand sa il ridici la finish, un flayer de promovare al unei alte curse si o hartie de dimensiuni reduse (cca 10x20 cm) pe care erau trecute distantele la care se aflau punctele de realimentare si rehidratare precum si barierele orare, o bratara a carei culoare diferea in functie de cursa la care participai, si in final un bilet de metrou necesar pt a ajunge catre zona de start. Plus ca la final nu primesti medalie ci doar un tricou care nu se compara cu cele de la MPC, Bucegi7500, 2x2, Cindrel sau Ciucas.

La 9.50 ne despartim, startul celor doua curse fiind in locuri diferite, iar in jur de 10.30 ma aflam in zona de start, acesta urmand sa se dea la ora 12:00.


Despre concurenti, ce pot sa spun, cel putin la nivel de echipament am constatat o foarte mare varietate de branduri, de la clasicul Kalenji si binecunoscutele Salomon, NorthFace sau Simond pana la firme mai de nisa dupa parerea mea, gen Ultimate Direction. Am vazut tricouri de la diverse curse care mai de care mai impresionante, pana la tatuaje cu numele “Norseman” al deja celebrului IronMan extrem din Norvegia.

Cat despre sistemele de hidratare, am constatat cu bucurie ca foarte multi concurenti aveau bidoane gen “Raid Light”, ca cele pe care le folosesc eu si de care sunt foarte multumit. Dupa ce mi-am facut incalzirea la care folosesc si produsele Ice Power recomandate de dl Victor Vlad, si de care sunt extrem de multumit in comparatie cu alte produse similare de pe piata utilizate in trecut, am pornit aplicatia “Runtastic” al carei sunt fan declarat, mai ales datorita faptului ca poti fi urmarit on line de cei din fata unui calculator si poti primi mesaje sonore de incurajare foarte utile in momentele cele mai grele si START!



Exact la ora stabilita, pe o vreme excelenta, cca 1700 de alergatori au luat startul la a 7-a editie a cursei de 80 km Ecotrail de Paris. Traseul de 80 km cu 1500 m D+ se desfasoara prin zone de paduri, poieni si parcuri cu scurte portiuni de asfalt cand traverseaza localitatile intalnite in cale, precum si pe ultimii 7-8 km prin Paris.

 
Cu exceptia a 2-3 momente cand s-a traversat autostrada folosind pasarele pietonale tot traseul s-a mers cursiv si fara ambuteiaje.



Punctele de realimentare erau dotate corespunzators si uficient de mari incat sa nu se piarda timp stand la coada.


Dupa aproximativ 10 ore de la start am trecut linia de finish a unui concurs frumos, deloc usor datorita micii diferente de nivel ce il face astfel foarte alergabil si te supune unui efort continuu pe o distanta considerabila.


Update 09.04.2014

Revin cu o scurta informatie referitoare la una din cursele care au facut parte din evenimentul Ecotrail de Paris de pe 29 martie anul acesta. La cursa de 30 km castigatorul a fost descalificat deoarece la finish organizatorii au constatat ca nu avea echipamentul obligatoriu mentionat in regulament 
Link oficial

luni, 23 septembrie 2013

Duminica 29 septembrie va invit la Stafeta Run4Freedom

Pe data de 29 septembrie are loc stafeta Run4Freedom, organizata in cadrul proiectului The NO Project powered by Bancpost in colaborare cu Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane.

Proiectul este adresat in special tinerilor si isi propune sa sensibilizeze publicul cu privire la o problema tot mai des intalnita in Romania insa nu suficient de mediatizata: traficul de persoane. 

Tinerii sunt incurajati ca prin intermediul pasiunilor lor, fie ele arta, sport, muzica, dans, film, activitați educative sau social media, sa comunice despre acest subiect si sa contribuie la stoparea fenomenului. Si pentru ca sportivii sunt oameni pasionati,  stafeta Run4Freedom isi propune sa ii aduca la un loc. 

Evenimentul are loc pe 29 septembrie de la ora 08:30, in parcul IOR si este impartit in 3 curse: stafeta pentru adulti (echipe de 4 persoane), cros pentru tineret si cros pentru persoanele cu dizabilitati. Inscrierea este gratuita si fiecare participant primeste kitul de concurs (tricou tehnic, cip cronometrare, medalie, diploma, numar concurs). 
Inscrierile se pot face pe site-ul stafeta.thenoproject.ro si in ziua concursului, in limita locurilor disponibile. Tot acolo gasiti si detalii despre traseu, concurs si despre The NO Project powered by Bancpost.

O sa fiu prezent si eu la ora startului cu un grup, as vrea sa fac o stafeta cu prieteni care sunt la inceput cu miscarea si schimbatul modului de viata sau pe care as vrea sa ii conving sa faca asta, fiind un concurs usurel ca distanta e un bun prilej sa vada si ei atmosfera de pe la un astfel de eveniment si sa cunoasca alt gen de oameni. In plus de asta nu mai exista vreun concurs cu un kit atat de generos si taxa de participare zero, iar parcul IOR este chiar un loc minunat unde sa alergi.

Asa ca ne vedem acolo!

marți, 17 septembrie 2013

Ciucas Trail Herbalife, povestea cursei

Sambata 14 septembrie a avut loc la Cheia o noua editie a competitiei Herbalife Ciucas, ce a avut 3 probe, semimaraton, maraton si ultramaraton (105 km).
Initial ma inscrisem la acest concurs dar din cauza ca m-am simtit destul de obosit si fara chef dupa UTF, am hotarat in ultimul moment sa nu mai merg. Acum imi pare rau ca nu m-am dus, pentru ca am auzit ca oamenii de la Alpacces (Dragos si Alexandra State) au facut treaba buna, in ciuda problemelor de un romanism atroce de care au avut parte in organizarea acestui concurs.
Ma bucur ca au ramas doar ei ca organizatori pe viitor si nu putem decat sa speram la o competitie la inaltime la anul, pe care nu vreau sa o mai ratez.

Pe prietenul si colegul meu de la UTF, Vlad Vuta, bineinteles ca l-a mancat in cur si nu a putut sta acasa, asa ca l-am rugat pe el sa scrie o povestioara a cursei si ceva impresii. Nu-l loviti cu pietre, e la inceput. :)

Nu prea au aparut poze inca, asa ca e destul de sarac articolul la acest capitol, o sa incerc sa-l imbunatatesc pe parcurs.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pe o vreme infecta de nu iti venea sa scoti nici un deget afara (nu putem sa nu ne gandim la concurentii de la ultra care au avut startul la ora 6 dimineata), pe la ora sapte  ne urnim si noi din Ploiesti, adica eu impreuna cu Mircea, fratele meu, precum si cu doi prieteni foarte buni,  Catalin si Silviu. Ajungem in Cheia unde ploaia se mai rareste insa fara a se opri complet, dar si temperatura scazuse simtitor. Desi plecasem de acasa cu idea de a nu participa daca vremea se mentinea ca in Ploiesti, in cele din urma ma decid sa alerg.
 
Traseul de maraton
Ridicam kiturile (destul de consistente data fiind problem aparute pe ultima suta de metri a organizarii acestui concurs…), ne echipam si zgribuliti de frig asteptam cu nerabdare startul. Spre fericirea noastra chiar inainte de ora zece ploaia se opreste de tot, fara a ne mai picura deloc pe parcursul intregii curse, ba spre final iesise si soarele. Toate bune si frumoase pana la primele pante din padure, acum adevarate partii de namol.
 
START!
Ajungem in valea Poiana Stanii in pluton oarecum compact eu cu Mircea si Silviu, dupa aproximativ o ora. Catalin nu a fost cu noi, el participand la semi. De la intrarea in chei ma desprind de baieti si dupa inca 2 ore si 20 ajung la cabana Ciucas de unde pornesc spre varf. Pe varf  ceata de vedeai la maxim 5 metri cu reale sanse de a te rataci (lucru de altfel ce s-a si intamplat cu cativa concurenti) data fiind lipsa voluntarilor in acel punct. Aceeasi problema si la intersectia unde se separa traseul de ultra care merge in Pasul Bratocea de cel de maraton care o ia pe sub Tiglai. Ajung inapoi la cabana Ciucas dupa 4 ore si 50 de minute de la start si dupa calculele mele stiind ca e posibil ma decid sa trag pentru a iesi sub 6 ore. Lucru ce s-a  si intamplat de altfel, 5.43 timpul final. 

Dupa 6 ore si 23 minute, respectiv 25 de minute sosesc Silviu si Mircea, timpi deloc rai daca tinem cont de faptul ca sunt proaspat inoculati cu microbul alergarilor montane.
 
Mircea, Vlad, Silviu si Catalin
Ca si concluzii finale pot spune ca am petrecut o zi frumoasa alaturi de oameni dragi pe o vreme ce nu parea deloc sa tina cu noi dar care in final s-a dovedit a fi excelenta.

Cu toate micile lipsuri doresc sa felicit adevaratii organizatori, Alexandra si Dragos State impreuna cu cei din jurul lor pentru efortul extraordinar (in primul rand financiar, dar nu numai- Prietenii stiu de ce!!) pe care l-au depus pentru a ne oferi o frumoasa cursa de trail running.

Al dumneavoastra,
Vlad Vuta
-------------------------------------------------------------------------------------------------------

vineri, 13 septembrie 2013

Serban Chiurlea a terminat Tor des Geants

Azi dimineata, la ora 07:01, dupa aproape 6 zile, startul avand loc duminica la ora 10:00, Serban Chiurlea a terminat pe locul 91 din 700 de participanti, una dintre cele mai grele curse de trail running din lume, Tor de Geants, cu o lungime de 330 km si o diferenta pozitiva de nivel de 24.000 m D+, adica vreo patru Bucegi 7500 puse cap la cap, o performanta incredibila, la care nu poti decat sa visezi (doar ca nu prea stiu daca e vis frumos sau cosmar).


Cursa am mai fost terminata de un roman, Corin Zinz, la ora 14:10, locul 129.

Siteul oficial al competitiei este aici iar povestea detaliata si foarte emotionanta a cursei, spusa chiar de domnul Chiurlea o puteti citi aici.

joi, 12 septembrie 2013

ULTRA Trail Fagaras, 06-08 septembrie 2013, povestea unui super weekend

Ma cunosc cu Vlad Vuta de prin '95, am facut amandoi liceul in clase vecine si eram inca de pe atunci destul de apropiati, avand cam aceleasi preocupari, bineinteles toate extrascolare. Viata, asa cum e ea perversa, ne-a indepartat, el pastrand o pasiune puternica pentru munte si eu facandu-mi noi pasiuni, cu totul nesportive.

S-a intamplat insa sa ne revedem mai intai prin pozele cu ceilalti concurenti pe la maratoanele montane, iar apoi sa ne intalnim si fizic si sa reluam legatura. Ne-am simtit instantaneu pe aceeasi lungime de unda, fiind legati de caractere si opinii similare, asa ca am incercat sa iesim impreuna pe la competitiile de la munte si la unele antrenamente. Parteneri la concursurile pe echipe nu am reusit insa sa mergem, asa ca atunci cand mi-a propus a alergam impreuna UTF-ul de anul acesta nu am ezitat sa accept, desi eram destul de speriat de cheltuielile aferente.

Pana la urma am dat la niste oameni in cap pe strada si am facut rost de bani, asa ca in dimineata de vineri 6 septembrie am plecat spre Avrig, unde am ajuns pe la ora 13:00, un pic prea devreme pentru organizatori care de-abia ajunsesera si ei, asa ca ne-au rugat sa revenim in jur de 15:00. Nu ne-am suparat, pentru ca in Avrig sunt doua obiective turistice foarte interesante, pe care oricum doream sa le vedem.
Panorma Avrig iarna, preluare de pe valeaavrig.ro
Primul loc pe care vi-l recomand sa-l vizitati este resedinta de vara a guvernatorului Samuel von Brukenthal, construita pe o mosie intinsa, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, după modelul palatului Schönbrunn din Viena. Clădirea în stil baroc are formă de U cu un corp central şi 2 aripi laterale. Aici a fost expusă renumita colecţie a baronului Brukenthal formată din 212 tablouri şi 129 gravuri, în prezent găsindu-se la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Pe perioada comunistilor a fost transformata in sanatoriu TBC, iar dupa revolutie, asa cum s-a intamplat cu majoritatea constructiilor de acest gen, a fost abandonata, ajungand la un grad foarte inaintat de degradare.

"Palatul a deţinut şi unul dintre cele mai frumoase parcuri, organizat în terase care coboara spre lunca Oltului. Suprafaţa de peste 20 hectare a fost amenajată după modelul grădinilor franţuzeşti, cu fântâni arteziene, o scară splendidă şi mai multe alei laterale, vaze, bănci, statui de piatră, şi o oranjerie, în care se cultivau curmali, migdali, nucşoară, pepeni şi ananas. În grădină probabil fazanii trăiau în libertate. În partea Olandeză se cultiva o varietate luxuriantă de flori, mirodenii şi zarzavaturi, iar în grădina Engleză s-a realizat un peisaj cu pajişti largi, pomi izolaţi şi pâlcuri de copaci." (Sursa aici)

Dupa 2010 s-a inceput o reamenajare a gradinilor, care incep sa arate foarte interesant, aducand timid aminte de luxul de altadata.
Gradina Palatului Brukenthal, sursa valeaavrig.ro
Al doilea obiectiv vizitat de noi a fost Biserica evanghelica din Avrig. "A fost construită în secolul XIII, în stil romanic. A fost fortificată la începutul secolului XVI. Are un frumos portal sculptat pe portalul de vest. Este o biserica cu o singură navă. Altarul a fost construit în 1805, iar orga în anul 1807, probabil de Johannes Prause. Cel mai vechi obiect al bisericii este cristelniţa oferită de Jacob Zacharias în anul 1715. Turnul clopotniţă găzduieşte un clopot turnat în 1777. Alte două au fost luate pe timpul primului război mondial. Ceasul turnului a fost donat de Samuel Brukenthal în 1770." (Sursa aici)

Cand am intrat in curtea bisericii parca am patruns in alta lume, alta coordonata temporala, chiar glumeam ca parca ne vezi ca iesim in Avrig dupa 5 minute si ne trezim ca e luni si concursul s-a terminat. Am socializat si cu paznicul bisericii, un sas simpatic ce parea parca si el din secolul XIX (cred ca era sas dupa bancul deloc magulitor cu romani pe care ni l-a spus).
Biserica evanghelica fortificata, sursa valeaavrig.ro
Am terminat cu mica noastra vizita prin trecut in jurul orei 15:00 si ne-am intors sa ne inscriem si sa ne primim kiturile de concurs. Am platit 565 lei de echipa (yes, I know) si ne-au fost date numerele de concurs, doua harti ale etapelor din munti si niste geluri si batoane. Mai trebuia sa existe in pungi ultimul numar al revistei Alerg, pe care unii l-au primit in seara acelei zile, eu nu am fost pe faza sa iau o revista, si cate un tricou tehnic personalizat, pe care ni s-a spus ca o sa-l primim prin posta ulterior.

Prima etapa era una de prolog, o alergare prin Avrig de 4 km, mai mult de publicitate si popularizare a alergarii, prilej cu care au fost prezentate si echipele.
Echipa DUBLUVE, numarul 3
S-a dat startul la ora 17:00, asa cum era de asteptat s-a pornit destul de tare.
Startul din Avrig
Dupa ce alergai cam 2,5 km pe strazile orasului Avrig, traseul trecea prin gradina palatului Brukenthal, de care am vorbit anterior.
Pe la km 3, cu inima in gat
La final au fost si niste scari de urcat, ca sa ne aducem aminte de ce am venit.
Poza de pe scari, Vlad e in stanga fantanii, eu in dreapta ei
Urca nehalitu' cate doua trepte, d-abia m-am tinut dupa el
Am terminat etapa prolog in timpul de 00:17:09, un ritm de 4:15min/km, binisor zic eu.

A urmat apoi hidratarea cu un suc proaspat de mere absolut delicios, eu am avut ceva emotii bandu-l dar din fericire nu a avut niciun fel de repercusiuni asupra stomacului meu, in timp ce in piata din centrul orasului se desfasura un fel de spectacol de cantece si dansuri populare al unor scoli din zona. Nu stiu daca a fost organizat special pentru aceasta competitie sau e ceva normal pe acolo, oricum, reusit, talentati copiii.

Ne-am dus dupa aceea pe la masini sa iesim din "shpandexuri" si sa ne bagam in toale mai de oameni normali, am asistat la sedinta tehnica pentru etapa de a doua zi si apoi, vorba lu' mamaie, cu catel si purcel, ne-am mutat la urmatoarea tabara, Pensiunea Ghiocelul, la vreo 8 km de Avrig, mai in inima muntelui, punctul de start pentru ziua urmatoare.

Noi nu prea cunoastem alti concurenti si nici nu prea ne baga nimeni in seama, noi fiind mai slabi asa si cu toale mai ieftine, asa ca am socializat doar cu echipele Morometii, doi baieti foarte simpatici, ploiesteni de-ai nostri, si cu Daniel si Ely, habar nu am cum s-a numit echipa lor, niste cunostinte mai vechi.
Serban si Alex, adica echipa Morometii

Echipa 48, Daniel si Ely
Cu intelepciunea lui proverbiala Vlad a luat doua corturi la el, pentru prima seara urmand sa punem unul mai de vara asa, intr-o poienita de langa cabana. Pana am pus cortul, ne-am facut bagajele pentru a doua zi si am mancat ceva s-a facut in jur de 22:00, asa ca ne-am bagat la somn. Desi am avut sac de dormit si izopren bune si m-am imbracat destul de gros, spre dimineata se facuse destul de racoare. Eu nu am dormit mai deloc, si din cate mi-a zis Vlad si el a avut o noapte de cacat, asa ca perspectivele nu erau deloc roz.

La ora 6:00 ne-am trezit sa strangem lucrurile si sa ne pregatim de etapa cea mai grea, cu o lungime 35,3 km (am auzit de la altii ca ar fi avut 37 km, noua ne-au iesit putin peste 32 km, ciudat lucru si cu GPS-urile astea) si o diferenta pozitiva de 3120 m.

Startul de la ora 7:30 ne-a luat tare, am plecat intr-o panta sustinuta chiar din zona corturilor pana la iesirea in forestier, dupa care a urmat o alergare in urcare usoara pe forestier in lungime de 5-6 km. Vlad nu prea a avut chef sa alerge pe aici, il cam incerca si cacarea asa ca s-a oprit prin tufisuri, asa ca m-am distantat destul de mult spre cabana Barcaciu. Dupa vreo ora si ceva de la start m-a intepat o viespe de spatele genunchiului drept de am crezut ca a plecat cu el in dinti, nu stiu ce naiba au viespile cu mine de la o vreme, am patit-o si in Crai destul de rau in urma cu doua saptamani. Am lalait-o sub cabana Barcaciu ca sa il astept si pe Vlad, cred ca timpul normal era de 1h40min, noi am ajuns dupa 1:50. Am baut vreo doua ceaiuri calde si aromate si am taiat-o spre cabana Negoiu.
La Barcaciu
Eu am facut o mare greseala, nu am luat camelbackul la mine si am fost nevoit sa beau in bidoane, la care aveam acces numai daca mi le dadea Vlad sau imi dadeam jos rucsacul, asa ca in aceasta prima portiune in care am mers mai mult singur nu am prea baut si aveam sa o simt mai tarziu.

Drumul spre Cabana Negoiu si apoi Caldarea Mieilor de sub Varful Negoiu se facea pe niste curbe de nivel ce te invitau parca la alergat, dar terenul era destul de dubios, santuri acoperite cu iarba, asa ca nu prea stiai unde calci, asa ca nu am fortat, am mers-o la pas alert ce se transforma pe unele portiuni in jogging usor.
Superb, sa tot alergi
Dupa 3h30min am ajuns in postul de control si hidratare din Caldarea Mieilor, chiar sub Negoiu, unde am stat poate 15 minute, am mancat, baut si Vlad si-a oblojit o bashica.

Eu am urcat prost dupa aceea portiunea spre Negoiu, probabil incepuse sa se simta ca nu ma hidratasem foarte bine pana atunci, pe langa acul Cleopatrei nu mai aveam niciun chef, mergeam din inertie. Vlad o luase destul de mult in fata, asa ca nici pe aici nu am baut suficient. Pana la urma am iesit in varf dupa vreo 5 ore, de unde a urmat o coborare spre lacul Caltun.
Cred ca aici eram pe Negoiu
Aici trebuia alergat, dar m-am speriat pe lespezile alea cand era sa cad si sa dau cu mecla de una dintre ele, asa ca am lasat-o mai moale, ajungand la Caltun dupa vreo 5 ore si 40-50 minute. Initial, organizatorul concursului, Lucian Clinciu, pusese aici un termen limita de 6 ore, dar vazand probabil ca nu ajunsesera nici jumatate de echipe in timpul respectiv, a renuntat la asta, permitandu-le tuturor care se simteau in stare sa continue.
Saua de deasupra lacului Caltun cred ca e asta
La lac am vazut ca o echipa favorita la podium feminin, Fetele Sponser, se oprisera, deoarece Andreea Dan isi scrantise glezna destul de urat, parand ca nu mai poate continua. Le-am dat si noi niste pastile, un spray si ulterior Vlad le-a dat si betele lui. Dupa care fetele au taiat-o. :)
Lacul Caltun
De la lacul Caltun a urmat o urcare destul de imputita pe Varful Laitel, unde deja ma cam taiasem, eram deshidratat, ma luasera crampele la picioare, magneziu n uaveam la mine ca deh eu nu mai fac crampe, a luat Vlad betele mele si eu am mers cu un bidon in mana sa beau constant. Pana in saua Paltinul am mers destul de prost, dupa care a urmat o coborare frumoasa spre Balea pe care mi-am mai revenit asa ca am dat drumul la picioare.
Foarte aproape de Balea
Am stat la punctul de hidratare de la lac in jur de 5 minute, unde ne-am indopat cu izotonic, halva, cascaval, biscuiti si alte minunatii, dupa care am luat-o in sus spre saua Capra. Avand in vedere ca toate urcarile din ziua de sambata au mers prost, nici asta nu avea cum sa fie altfel, eu am cam mers din nou la pas de turist.

Din saua Capra a urmat o coborare infernala spre finishul de la Conacul Ursului, ce parea ca nu se mai termina. Aici, nestiind exact traseul, am gresit, trebuia fortat imediat de la coborarea din sa si pana sub lac, unde poteca este definita clar si alergabila, dupa aceea devine un infern de iarba si pietre.

Am ajuns la finish dupa 9:31:45, pe locul 12 la masculin, din vreo 20 echipe. Din pacate au abandonat 3 echipe, printre ele si prietenii nostri de la Morometii, din cauza genunchiului drept al lui Alex.
Finish etapa a II-a
A urmat o seara foarte placuta petrecuta la Conacul Ursului, unde ne-am bagat piciorusele in raul foarte rece si am savurat o berica, am mancat niste paste foarte bune si lactate oferite de organizatori si ne-am bagat si noi in seama cu cine trecea pe langa noi. Morometii au plecat spre casa, iar noi am ramas sa socializam doar cu Daniel si prietena lui. Pe la ora 22:00 ne-am bagat la somnic, de data asta intr-un cort upgradat si uscat, asa ca a fost confortul mult mai mare fata de prima noapte si am putut dormi si noi mai mult.

Inevitabil a venit si dimineata urata si rea, as mai fi bagat niste somn dar aveam treaba de facut. Etapa a 3-a presupunea parcurgerea unei distante de 32,4 km cu o diferenta de nivel pozitiva de 2300 m, se anunta mai usoara decat cea de sambata, dar destul de tehnica, cu 3 hopuri importante de trecut, Fereastra Zmeilor, varful Mircii si varful Vistea Mare.
 
Nu prea mai zambea nimeni la start
Am plecat in mars fortat pe cei 7 km de Transfagarasan, am ales sa nu alergam aceasta portiune de frica sa nu ramanem fara resurse prea devreme, urcarea era destul de sustinuta si oricum nu am fi castigat mare lucru, maxim 15-20 minute.
Pe Transfagarasan, noi suntem aia din stanga jos
Poteca a inceput efectiv sub Refugiul Zmeilor, dupa care am bagat la deal pe portiune destul de sustinuta spre Trei Pasi de Moarte. Dupa aceea a urmat o alergare pe creasta cu o lungime de vreo 14 km, trecand pe rand pe sub varful Arpasul Mare, pe varful Mircii, lacul Podul Giurgiului, saua Podragu, varful Vistea Mare, Fereastra Mica a Sambetei, curba de nivel pe sub varfurile Galasescu si Slanina si apoi Fereastra Mare a Sambetei. Desi am prins vreo 3 echipe pe aceasta portiune, probabil trebuia sa ii dam mai tare, mai ales pe urcari. Nu am mai facut greseala de sambata si am stat aproape de Vlad, care imi dadea bidonul constant sa ma hidratez, asa ca ma simteam bine si in forma, doar spre final a intervenit oboseala si lipsa de chef sa mai trag, imi reprosez acum un pic ca nu am mers mai repede.

Din Fereastra Mare a Sambetei urmeaza o coborarea luuuuuunga spre cabana Valea Sambetei, ce trece prin vreo 3 caldari succesive, coborare pe care iarasi nu am bagat parca la maxim, desi eram spre final, mai mult ne-am intins la vorba.
Fereastra mare a Sambetei, vazuta dinspre cabana
Dupa ce era sa cad in bot fix in curtea Salvamontului de la Sambata, am bagat tare spre finis, trecusera in jur de 7 ore si imi doream sa terminam in sub 8 ore, desi Vlad zicea ca nu prea e posibil. Asa ca am rupt basica, am tras de el pana la refuz, el de frica a bagat si un gel si un activator sa se tina dupa mine, eu ca un papagal nu am luat nimic ca nu imi gaseam activatorul (nici pana azi nu am descoperit unde ma-sa l-am pus), dar ma simteam foarte bine asa ca i-am dat bice.
Cam la 4 km de finis, inca zambeam
Am intrat tare de tot in forestierul dinspre finis, alergam cu vreo 4:30 min/km, dupa atata cursa, era repede, credeti-ma. :) Asa ca m-am taiat cu vreo 2 km inainte de final, nu mai aveam chef de nimic, betele atarnau de parca aveau o tona, limba era pluta de la sete si picioarele nu mai vroiau. Vlad era disperat, ca el tocmai se drogase cu vreo 20 minute in urma, nu avea stare, asa ca mi-a luat si betele mele, mi-a infipt in brate un bidon sa beau din el si da-i bataie, de data asta nitel mai incet, dar oricum alergam destul de vioi. Cu 1 km inainte de final i-am cerut betele sa nu trec linia de sosire ca un luzer si am terminat amandoi in 7:46:02, locul 13 la masculin, de data aceasta din 17 echipe ramase.
Poza de finish
Eu aveam genunchiul in care ma intepase albina cat capul de mare, am crezut ca e luxat prima oara, am stat nitel pe iarba dupa care m-am dus sa fac un dus si m-a schimbat in niste toale curate si mai confortabile, in care bineinteles ca aratam circ, asa ca Vlad s-a simtit obligat sa ma imortalizeze.
Shogadele de campie, in habitaclul lui nenatural, muntele
Am fost la un restaurant de langa finish unde am baut doua ciorbe si niste beri foarte bune, iar apoi am fost sa vizitam manastirea Brancoveanu din Sambata, un loc absolut minunat, despre care puteti citi mai multe aici.
Manastirea Sambata, foto Ciprian Biclineru
In jur de ora 19:00 au terminat toate echipele, asa ca s-au facut clasamentele generale, iar noi, printr-o ciudatenie a aritmeticii, cu toate ca in ziua a doua am iesit pe 12 iar in a treia pe 13, am terminat in cele din urma pe locul 15 din 17 echipe finishere la masculin, cu timpul total de 17:34:56 si probabil cam pe locul 25 din vreo 45 de echipe ce au terminat la General (inca nu au aparut rezultatele oficiale pe site, asa ca nu pot decat sa presupun). Stiu ca pare o performanta de cacat, am fost si noi dezamagiti si suparati de locul obtinut, dar gandind acum la rece, probabil din cauza sumei mari de bani pe care trebuie sa o platesti (nu zic ca e scump concursul, sunt convins ca Lucian pierde cu el si o face din pura pasiune, spun doar ca e o suma mare de bani pe care trebuie sa o ai ca sa participi) au participat numai greuceni, si uitandu-ma pe timpii obtinuti ni se confirma asta. Fiind un concurs de nisa nu a mai venit masa de oameni pe care in mod normal o depasim si noi pe la concursuri de ajungem in prima treime/jumatate, asa ca am terminat la coada plutonului cu cei buni. Asta e situatia, e extrem de demoralizator sa alergi la antrenamente minim 2500 km pe an, poate peste 50.000 metri diferenta pozitiva de nivel si sa fii un carnat. Spre exemplu am vazut duminica dimineata, inainte de ultima etapa, un favorit ce abia mergea de febra, iar la intrebarea noastra ca ce a patit ne-a raspuns ca e prima alergare de anul asta, in rest a bagat numai bicicleta. Aia e bai nene, cand s-au impartit coaiele, unii au primit cate 3, inclusiv fetele participante, pentru noi a ramas doar cate jumatate. Noi alergam, dar degeaba. Citesc pe alte bloguri si forumuri povesti de pe la curse, toti aia din primul pluton fac niste curse de tot cacatul, nu se simt bine deloc, sunt neantrenati, mananca si se hidrateaza foarte prost, dar pana la urma tot castiga sau ma rog, sunt in frunte. Ei bine, noi chiar putem sa spunem cu mana pe inima ca am facut o cursa buna, ne-am simtit bine, poate daca trageam la maxim ca turbatii fara sa mai ridicam ochii din poteca mai castigam cel mult o ora per total, urcam un loc doua, mare sfaraiala. Ala e nivelul, noi si cand mergem foarte bine suntem de toata jena.
Pariticipantii de la masculin ramasi la premiere, aparem si noi in stanga sus
Dupa o festivitate de premiere ce a tinut pana in jurul orei 22:00, am plecat cu un autocar sa ne recuperam masina de la Pensiunea Ghiocelul unde o lasesem in prima zi, iar spre 3:00 dimineata am ajuns si noi la Ploiesti. Vlad trebuia sa se trezeasca la 7 sa plece la servici. :))

Iesirea a fost minunata, o sa o tin minte multa vreme de aici incolo, e adevarat ca am cheltuit niste bani pe care nu prea ii aveam nici eu nici Vlad la momentul asta, dar a meritat, atat datorita Fagarasului pe care il mai vizitasem in tineretile tulburi deci nu prea se pune, cat si celorlalte obiective vizitate si a oamenilor misto pe care i-am cunoscut. Am avut si noroc de o vreme absolut senzationala, cred ca cea mai buna vreme de munte posibila.

Eu o sa iau o pauza, mai vroiam sa particip anul asta la semimaratonul de la Ciucas, la MPC si la Azuga Trail. Probabil voi mai participa cel mult la MPC, sunt putin demoralizat de sumele pe care le platesc ca sa fiu la coada, prefer parca sa ma antrenez pe gratis. Voi mai reflecta la treaba asta si mai vedem.

Siteul oficial al UTF-ului este aici.
Multumim pentru pozele din timpul concursului lui Fodor Corina Maria, Silviei David si lui Adi Bostan, Alex Barli.
Materialele despre obiectivele vizitate le gasiti aici: Manastirea Brancoveanu, fotografii cu Manastirea Brancoveanu realizate de Ciprian Biclineru, Palatul Brukenthal Avrig, Biserica evanghelica fortificata.
Fotografiile din articol cu biserica fortificata si resedinta de vara Brukenthal le-am preluat de pe valeaavrig.ro. Tot acolo gasiti si un ghid interesant al Avrigului.
Multumim si lui Dragos Costea pentru trailerul excelent realizat. Il pun din nou sa vedeti cu totii pe unde am alergat. Am inteles ca anul acesta ne pregateste ceva si mai si, sper sa aparem si noi prin materialul nou, ce de filmat am fost sigur filmati. :)

joi, 29 august 2013

ULTRA Trail Fagaras - 06-08 septembrie 2013

Vineri 6 septembrie, ora 10:00 AM, echipa DUBLUVE pleaca spre Avrig pentru o noua aventura, de data aceasta in muntii Fagaras.

Echipa este formata din Vlad Vuta si al dumneavoastra, Viorel Crisan. Din performantele experimentatilor retarzi, hmm, pardon, montaniarzi, ce formeaza aceasta echipa, amintim doar incursiunea solo pe traseul de vara catre varful Ciucas (nereusita), deschiderea vara a traseului de iarna pe Bucsoiu (dunga rosie, foarte periculos!), reusita partial, precum si atingerea taberei de baza in vederea atacarii Fisurii Albastre 6B (adica am reusit sa punem mana pe refugiul Costila).
De la stanga la dreapta aveti membrii echipei
Intr-o nota nitel mai serioasa de data aceasta, UTF este un concurs de trekking/alergare montana, ce are 3 etape:
- etapa 1, prolog, vineri 6 septembrie, ora 17:00, alergare in orasul Avrig, maxim 5 km, de incalzire asa. :)
- etapa a 2-a, ce se va desfasura sambata 7 septembrie, start ora 7:30 de la Conacul Ursului - Avrig, lungime 35,3 km, urcare 3120 m (Avrig, cab.Barcaciu, cab.Negoiu, vf.Negoiu, ref. Caltun, vf.Laitel, saua Paltinu, cab.Balea Lac, saua Capra,Conacul Ursului-zonaCapra/Piscul Negru)
Etapa a 2-a, se anunta crancena


  - etapa a 3-a, va avea loc duminica 8 septembrie, incepand cu ora 7:30, asta daca reusim sa ne mai trezim si nu avem deja rigor mortis, lungime 32,4 km, urcare 2300 m (Conacul Ursului, Fereastra Zmeilor, ref. PoduGiurgiului, saua Podragu, vf.Vistea, refugiul Portita Vistei, refugiul Fereastra Mica a Sambetei, Fereastra Mare a Sambetei, cabana Valea Sambetei, Sambata Complex).
Etapa a 3-a, profilul pare prietenos, dar ne va rupe creasta
Traseul nu este batut in cuie, poate fi modificat in functie de prognoza meteo.

Noi tragem la cupa si campionat, bineinteles, sau in cel mai rau caz un loc care sa ne permita accesul in Champions League. :))

Ia uite ce trailer frumos are, cum sa nu mergi la asa ceva:


Un motiv in plus pentru care nu am cum sa lipsesc de la acest concurs este acela ca este organizat de un om deosebit, Lucian Clinciu. Va fi prima competitie organizata de dansul la care voi participa, sper ca urmatoarea sa fie MPC.
Domnul Lucian Clinciu
O sa revin zilele urmatoare cu o postare cu ceva ture la munte facute cu baietii prin august, asta dupa ce mai adaug si o bucatica de Crai cu Razvan Barbieru.

vineri, 9 august 2013

Semimaraton Cheile Rasnoavei Adventure, 27 iulie 2013

Am ramas dator cu povestea unei curse la care am participat mai mult asa din intamplare, deoarece in weekendul respectiv nu aveam nimic in plan in afara de odihna, dupa un foarte greu Bucegi 7500.

Ma suna joi Vlad Vuta si zice ca e nervos tare ca a fost nevoit sa abandoneze la 7500, asa ca trebuie neaparat sa isi verse frustrarea pe alt munte, cat mai rapid, asa ca s-a inscris la proba de maraton de la Rasnoave. Si sa fac eu pe soferul la treaba asta, ca nu are masina. Zic, bine taticule, dar eu ce fac in timpul asta, peisagele ma plictisesc, de citit nu stiu, iar stare nu am in niciun caz sa stau pe o patura ca o soparla la soare. Asa ca ma inscriu si eu la proba de semi, cu gandul sa o fac asa usurel, in pas de plimbare. Aveam 4 ore la dispozitie, ma gandeam ca il termin eu in timpul asta, sa-mi dea si mie o tinichea sa o pun la gat.

Stiam de anul trecut ca acest concurs nu exceleaza prin organizare, mai ales in ceea ce priveste marcarea traseelor si entuziasmul voluntarilor, care de cele mai multe ori sunt sublime dar lipsesc cu desavarsire. De aici si asteptarile scazute si o prezenta firava la start, o mana de oameni la maraton, probabil in jur de 15-20 si ceva mai multi la proba de semi, 50-60.

Dupa mine, o mare eroare pe care o fac organizatorii este ca isi propun prea multe curse si concursuri in cele 3 zile ale competitiei, maraton si semimaraton alergare, mountain bike tura lunga si scurta, duatlon pe o zi si pe doua zile, fiecare cu trasee oarecum diferite, ce doar se intersecteaza pe anumite protiuni. De aceea te si trezesti ca e toata padurea marcata cu cate ceva, de nu mai stii pe unde sa o iei, iar in intersectii, unde este cel mai important sa fie cineva care sa te indrume lipseste si marcajul dar si voluntarii, iar daca din intamplare e cineva acolo, habar nu are pe ce lume se afla.
Start maraton, lume foarte putina
Start semi, eu sunt la coada, pitit dupa stalpul din stanga al balonului
Profilul traseului arata ca o sa fie un concurs usurel, 21 km cu vreo 700 m D+, prin padure, pe poteci si drumuri forestiere.
Profil traseu semi, 21 km cu 730 m D+
 Am plecat foarte incet, la pas asa pe o urcare destul de sustinuta si am ramas printre ultimii cred. Nu ma simteam obosit, nu ma durea muschii dar parca nu aveam vlaga, iar psihic nu prea imi placea ce fac, probabil eram inca marcat de experienta avuta in weekendul anterior.

Dupa vreo 2 km de urcus a urmat o alergare pe curbe de nivel de vreo 2 km, unde am inceput sa ma simt mai bine si sa ma bucur de ceea ce ma inconjura, dar a urmat o coborare pe niste jgheaburi de pamant argilos ce mi-au distrus tot entuziasmul, saream din perete in perete foarte rapid si imi dadeam seama ca e imposibil sa ma opresc daca vreau asta sau intervine vreun accident ceva. Aici adrenalina a crescut la maxim, asa ca am ignorat punctul de alimentare aflat jos in Cheisoara si am plecat in alergare usoara pe un forestier ce era un fals plat in urcus spre Telescaun Lupului, urcare usoara ce a devenit destul de inclinata si solicitanta pe ultima parte. Facusem vreo 10 km si cam urcasem ce era de urcat, urma alergare pe plat si coborare.
Ce mandrete de flacau
De la partia Lupului a urmat o alergare pe un forestier foarte lat si apoi printr-o albie secata, ce nu pot sa zic ca au fost foarte pitoresti, era mai degraba deprimant peisajul dar eu incepusem sa ma simt bine si sa accelerez.

Am ajuns in Poiana Aviatorilor, pe la km 11, unde a inceput brambureala cu marcajele, ne stransesem 7-8 concurenti ce cautau prin poiana o banda d-aia sa ne scoata din rahat. Am mers mai mult la ghici, am luat-o pe un drum ce parea ok dar s-a dovedit a fi o varianta necastigatoare, ne-am intors in soseaua ce cobora din Poiana Brasov spre Rasnov, am mers nitel pe ea, dupa care am zarit in cele din urma un marcaj intr-un pom. Vreo 10 minute de balaureala inutila.

Am luat-o din nou la fuga cu moralul mai scazut de data asta, iar la fiecare intersectie verificam de 5 ori traseul, de frica sa nu pierdem iar marcajul. Pana la urma am ajuns la Pestera Valea Cetatii de unde lucrurile avea sa devina mult mai simple.
Aici zburam pe forestierul de la pestera spre sosea
Am iesit in sosea, dupa aceea am ajuns la punctul de control si alimentare de la baza Cetatii Rasnovului, pe care multi l-au ratat pentru ca era pitit dupa un restaurant, am urcat la cetate, acolo trebuia sa fie un voluntar care sa ne indrume pe unde sa coboram, dar acesta plecase, asa ca am luat-o mai mult la ghici pe drumul de sub sigla orasului. Multi concurenti am inteles ca au iesit pe un drumeag foarte dubios si accidentat, unde au pierdut mult timp, noi am avut noroc.

Apoi am alergat printr-un oras apatic si aproape pustiu, in care putinii oameni de pe strazi se uitau la noi ca la urs, nici urma de incurajare, aplauze, cum vezi pe la alte concursuri. Am inteles ulterior ca prin oras trebuia sa intram printr-un parc, dar nu a fost nimeni care sa ne indrume, asa ca am luat-o spre sosirea de la Complexul Olimpic asa cum s-a priceput fiecare.

Cred ca a urmat cel mai anost Finish de cand particip eu la astfel de concursuri, nicio felicitare, nimeni nu a aplaudat, nu a strigat, am ajuns intr-o parcare si aia a fost. M-am dus la lada cu medalii, a venit cineva si mi-a dat una pana la urma, mi-au dat si un tricou de bumbac si "tai-o acasa barosaneeee!".

Timp final 2:38:41, locul 14/44 la masculin, locul 5 la categorie. Timpul castigatorului a fost 1:54:23, Manea Silviu.

Vlad a venit dupa 5:53:05, pe locul 12, un rezultat foarte bun, au fost concurenti putin dar foarte buni la proba de maraton.
Ia uite bai nene ce bun e, incredibil
La  maraton a fost bulibaseala mare, cred ca jumatate din concurenti au pierdut marcajul, s-au ratacit, unii au ratat punctele de control, ce sa mai, circ total.

Cand a inceput si la noi sa se miste treaba asta cu trail runningul, si ai atatea exemple de concursuri organizate cu staif, Ecomarathon, 7500, MPC, si te duci la asta parca ceva nu merge, e timpul sa se mai cearna neghina, lumea o sa devina tot mai selectiva, si daca astfel de organizatori nu vor face ceva vor pierde si bruma de participanti pe care au avut-o pana acum.